Despre

CASA LUI EMINESCU DE LA VARATEC

Obiect de patrimoniu naţional, casa de la Văratec în care Eminescu şi-a petrecut ultimii 15 ani de viaţă, este singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială.

În mod paradoxal, la Văratec nu există nici un indiciu pentru vizitatori despre faptul că în perioada 1874-1889 Eminescu a locuit aici. Despre statutul de casă memorială, pe care imobilul ar fi trebuit să-l dobândească, nici pomeneală. Casa din spatele cimitirului monahiilor, iese în evidenţă doar prin starea avansată de degradare în care se găseşte.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru reabilitarea clădirii, condiţionată de acordarea acceptului de către proprietarul actual al acesteia – Mânăstirea Văratec, Mitropolia Moldovei și Bucovinei,  precum și de Ministerul Culturii a fost întocmită o petiție de sensibilizare a reprezentanților acestor instituții, urmând ca dupa acumularea unui numar suficient de mare de semnături, documentul să fie transmis oficial destinatarilor.

Tot printr-o petiție online, urmată de alte acțiuni cu caracter civic (marșuri de stradă, apariții în presa scrisă, la televizor, radio și scrisori deschise către instituțiile responsabile), s-a început și chiar s-a reușit stoparea proiectului inițiat de primarul Videanu de a construi blocuri în Piata Revoluției și zona Ateneului din București.

Semnează acum petiția de restaurare a casei Mihai Eminescu de la Varatec, aici.

Este foarte important ca și alte persoane să afle despre aceasta petiție și s-o semneze. De aceea, trimite link-ul de mai sus tuturor prietenilor, colegilor, cunoscuților din țara și din străinătate, partenerilor de afaceri etc.

Pentru promovarea petitiei pe diferite site-uri si bloguri, intră aici.

VEZI CUM ARĂTA CASA EMINESCU DE LA VĂRATEC ÎN AUGUST 2009

ISTORIC

APELUL REDACȚIEI REVISTEI „FORMULA AS” PENTRU RESTAURAREA CASEI EMINESCU DE LA VĂRATEC (2003)

„Casa lui Mihai Eminescu de la Varatec este obiect de patrimoniu national si se afla in proprietatea manastirii. Este singura casa din Romania, in afara celei de la Ipotesti, in care urmele sederii poetului pot fi dovedite peste timp si care poate capata numele de casa memoriala. Mitropolia Moldovei si Bucovinei a lansat pe Internet un „Apel National pentru salvarea casei Mihai Eminescu”. Revista „Formula As” se solidarizeaza acestui apel de suflet, rugandu-si la randul ei cititorii sa sprijine includerea monumentului de la Varatec in circuitul muzeal national. Cei care vor sa contribuie la restaurarea acestei case pot folosi conturile bancare ale Fundatiei de cultura si presa „Formula As”, cu mentiunea „Casa Eminescu”, cont nr. 8101928910 (lei), deschis la Ing Bank, sau pot suna la tel. 021/326.33.04″ (Formula As nr. 571, 2003).

„APEL NATIONAL PENTRU SALVAREA CASEI MIHAI EMINESCU” DE LA MANASTIREA VARATEC (24 IULIE 2002)

„Timp de 15 ani, pana la savasirea sa din lumea noastra, Mihai Eminescu s-a refugiat adesea in linistea Sfintelor Manastiri Varatec, atmosfera din si din jurul acestui lacas fiindu-i benefica poetului pentru creatie si, multa vreme, pentru un plus de echilibru sufletesc. Pentru a sta cat mai mult la Varatec, poetul a inchiriat, incepand din 1874, asa cum arata documentele, o casa anume, de la proprietara sa, Maica Asinefta Ermoghin. Aceasta casa, in care au inflorit atatea ganduri si versuri nemuritoare ale poetului nostru national, se afla azi intr-o deplorabila stare de ruina. Sesizand pericolul disparitiei unei pretioase marturii – Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Fundatia Culturala Lucretius (cu sediul in Bucuresti!), prin binecuvantarea I. P. S. Dr. Daniel Ciobotea, lanseaza „Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu” din incinta Sfintei Manastiri Varatec.
In „Apelul” ce ne-a fost remis la redactie se arata ca: „Actiunii de restaurare initiata de Fundatia Culturala Lucretius si Mitropolia Moldovei si Bucovinei s-au mai alaturat si Arhim. Teofil Paraian, Arhim. Mina Dobzeu (crestinatorul, in inchisoare, al eseistului Nicolae Steinhardt), Arhim. Ioan Iovan, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Justin Parvu, Pr. Constantin Galeriu, I. P. S. Nicolae Corneanu, I. P. S. Antonie Plamadeala, Acad. Zoe Dumitrescu – Busulenga, Acad. Constantin Ciopraga, Nina Cassian, Ana Blandiana, Barbu Brezianu precum si importante institutii mass-media.
Pentru a duce la bun sfarsit aceasta lucrare, Fundatia Culturala Lucretius si Mitropolia Moldovei si Bucovinei face un apel de inima catre toti romanii ce doresc a sprijini lucrarile de reconstructie“ .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s