Nu stricaţi, vă rog frumos, casa unde locuia Mihai Eminescu, când venea la Văratec!

Lăsat la intrarea în „Casa Eminescu” de la Văratec, de un vizitator  vizibil impresionat de soarta clădirii în care a poposit „omul deplin al culturii româneşti”, cum îl definea Constantin Noica pe Mihai Eminescu, mesajul „Nu stricaţi, vă rog frumos!” se constituie într-o adevărată lecţie de morală creştină la adresa proprietarului clădirii – Mânăstirea Văratec, care, cu bunăştiinţă, închide ochii la degradarea, devastarea şi vandalizarea continuă a acestui monument istoric.

Lipsită de orice fel de protecţie împotriva intemperiilor şi distrugerilor datorate factorului antropic, până la soluţionarea problemelor legate de restaurarea clădirii şi destinaţia viitoare a acesteia, „Casa Eminescu” se năruie puţin câte puţin, sub privirile îngrozite ale vizitatorilor, indignaţi de indiferenţa făţişă, manifestată de Stareţa Mânăstirii Văratec, Stavrofora Iosefina Giosanu, faţă de casa monahală-monument istoric şi, totodată, singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului naţional pot fi dovedite peste timp.

Această prezentare necesită JavaScript.

Casa în care a poposit „omul deplin al culturii româneşti”, Mihai Eminescu, lăsată pradă degradării, devastării şi vandalismului de stareţa Mânăstirii Văratec (aprilie 2012)

Amintindu-i Patriarhului BOR, Preafericitul Părinte Daniel, că pericolul dispariţiei casei, „în care au inflorit atâtea gânduri şi versuri nemuritoare ale poetului nostru naţional„, nu a fost înlăturat odată cu „Apelul naţional pentru salvarea casei Mihai Eminescu” din incinta Sfintei Mânăstiri Văratec, lansat de Preafericirea Sa, în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ci, dimpotrivă, starea deplorabilă a casei s-a accentuat, ca urmare a devastărilor repetate şi vandalismului, încredinţez Preafericirii Sale mesajul vizitatorului anonim, lăsat la intrarea casei-monument: „Nu stricaţi, vă rog frumos!„, cu convingerea că un bun teolog şi un adevărat om de cultură nu greşeşte niciodată.


Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Refacerea Casei Eminescu de la Văratec, Salvaţi Casa Eminescu de la Văratec!, Uncategorized, Văratec

”Casa Eminescu“ de la Văratec, o casă monahală-monument istoric, în luptă cu reacţiunea

Dacă informaţiile privind identitatea monahiilor care l-au găzduit pe Mihai Eminescu, pe când venea la Văratec, ar putea fi catalogate de unii drept contradictorii sau chiar neîntemeiate, asupra casei monahale din spatele cimitirului nu mai planează nici umbră de îndoială că a fost locuită de poet. Cu toate acestea, sau poate tocmai din acest motiv, Mânăstirea Văratec, în loc să conserve şi să protejeze casa-monument în vederea restaurării, încurajează distrugerea acesteia prin devastare şi vandalism. Legea spune că se poate recurge la amenzi împotriva proprietarului dacă acesta nu are grijă de imobil.

 

O fotografie publicată în albumul Vreme trece, vreme vine…Mihai Eminescu (Editura Junimea, Iaşi, 1976), prima reconstituire iconografică de până acum a biografiei „luceafărului poeziei româneşti”, realizată de Constantin-Liviu Rusu şi A. Petrescu-Vicoveanu, înfăţişează, potrivit textului care o însoţeşte, ”Casa Stefanidei Lungulescu din Văratec, unde locuia poetul cînd venea aici“.

Casa unde locuia Mihai Eminescu când venea la Văratec - foto Constantin-Liviu Rusu şi A. Petrescu-Vicoveanu (anii '70)

Alături de alte două imagini document, reprezentând o uliţă din satul mânăstiresc şi pădurea de mesteceni de la Văratec, prezente pe aceeaşi pagină a albumului, fotografia casei Stefanidei Lungulescu reconstituie perioada  din viaţa lui Mihai Eminescu petrecută la Văratec, de care se leagă un moment semnificativ al creaţiei acestuia.

”Stau în cerdacul tău… Noaptea-i senină.

Deasupra-mi crengi de arbori se întind,

Crengi mari în flori de umbră mă cuprind

Şi vîntul mişcă arborii-n grădină“.

M. EMINESCU

Fotografia, mărturie pentru posteritate a prezenţei lui Eminescu în acest teritoriu, permite nu doar identificarea casei în care a locuit Mihai Eminescu la Văratec, nimeni alta decât „Casa Eminescu”, ci, datorită textului care o însoţeşte, oferă şi informaţii preţioase asupra aparţinătorului casei monahale la acea dată.

Izvoarele textelor folosite, după cum precizează autorii, au fost: opera eminesciană (poezie, proză, publicistică, scrisori şi însemnări diverse), lucrările cu caracter memorialistic datorate autorilor contemporani cu poetul şi monografia lui G. Călinescu „Viaţa lui Mihai Eminescu”.

Neatinsă de trecerea timpului în urmă cu patru decenii, aşa cum se înfăţişează în fotografia-document, „Casa Eminescu” este astăzi gata-gata să se prăbuşească (vezi galeria foto).

"Casa Eminescu" de la Văratec - foto Cristina Casapu (2009)

În mod paradoxal, deşi figurează pe Lista monumentelor istorice, între casele monahale de secol al XIX-lea (cod NT-II-m-A-10732.05) din satul Văratec, comuna Agapia, iar distrugerea unui monument constituie infracţiune potrivit legii, casa în care locuia Eminescu, când venea la Văratec, o casă monahală ca şi celelalte, înainte de toate, este lăsată, în mod deliberat, pradă devastării şi vandalismului, de către actualul proprietar, Mânăstirea Văratec, cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi sub oblăduirea Direcţiei Pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Neamţ.

Mai mult decât atât, Mânăstirea Văratec împiedică măsurile de salvare a casei-monument, respingând vehement ofertele de sponsorizare a lucrărilor de restaurare a imobilului, venite din partea unor asociaţii nonprofit.

Cel mai probabil există un interes deosebit ca acest imobil să nu fie refăcut. Terenul generos, pe care se găseşte casa, numai bun pentru realizarea de noi proiecte imobiliare, aducătoare de profituri deloc neglijabile, să fie motivul?

Ce măsuri ia Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin  Direcţia Pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Neamţ, împotriva Mânăstirii Văratec, proprietarul casei monahale-monument istoric, ca urmare a sesizării repetate a acţiunii de distrugere cu bunăştiinţă a acestui obiect de patrimoniu?

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Salvaţi Casa Eminescu de la Văratec!, Uncategorized

Dan Toma Dulciu despre prezenţa lui Eminescu la Văratec, în casa maicii Asinefta Ermoghin

(Eminescu și diplomația, Dan Toma Dulciu, Editura Universitara, Bucuresti 2007, pag 101)

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Salvaţi Casa Eminescu de la Văratec!, Văratec

Fără duş cu vibromasaj şi jacuzzi, „Casa Eminescu” de la Văratec se salvează „La taifas cu Ion Cristoiu”

"La taifas cu Ion Cristoiu" despre salvarea "Casei Eminescu" de la Văratec

27 de români au semnat petiţia pentru refacerea „Casei Eminescu” de la Văratec imediat după încheierea ediţiei din 24 martie 2012 a emisiunii „La taifas cu Ion Cristoiu”. Astfel, numărul susţinătorilor campaniei de salvare a casei-monument a ajuns în doar câteva ore la 697. Mulţumesc, domnule Ion Cristoiu.

Dintre comentariile de ultimă oră, cel al Olguţei Ludmila Benescu din Buzău (674) scoate la iveală amănunte cel puţin surprinzătoare legate de „privaţiunile” vieţii monahiilor de la Văratec.

Acum înţeleg de ce o dărăpănătură cum este „Casa Eminescu” nu este dorită acolo, la Văratec. Fără duş cu vibromasaj şi jacuzzi, chilia-monument ar face obştea mânăstirii de ruşine.

Scrie un comentariu

Din categoria "La taifas cu Ion Cristoiu", Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Salvaţi Casa Eminescu de la Văratec!, Văratec

„La taifas cu Ion Cristoiu” despre „Casa Eminescu” de la Văratec

Ediţia din 24 martie 2012 a emisiunii „La taifas cu Ion Cristoiu” a adus în atenţia românilor de pretutindeni, prin bunăvoinţa reputatului jurnalist şi scriitor Ion Cristoiu, „Casa Eminescu” de la Văratec, obiect de patrimoniu aflat în pericol de prăbuşire iminentă, în ciuda apelurilor repetate adresate timp de aproape un deceniu Mânăstirii Văratec, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Naţional Neamţ, Consiliului Judeţean Neamţ şi Primăriei Agapia, în vederea refacerii şi introducerii acesteia în circuitul muzeal naţional.

Invitaţi: Prof. univ. dr. Nae Georgescu, jurnalistul Victor Roncea şi subsemnata.

Prof. Nae Georgescu,"La taifas cu Ion Cristoiu" despre "Casa Eminescu"

"La taifas cu Ion Cristoiu", Cristina Casapu despre salvarea "Casei Eminescu"

Jurnalistul Victor Roncea "La taifas cu Ion Cristoiu"

Urmăreşte emisiunea aici.

Scrie un comentariu

Din categoria "La taifas cu Ion Cristoiu", Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Salvaţi Casa Eminescu de la Văratec!, Văratec

Maica Benedicta despre casa în care poposea Eminescu la Văratec, “pădurea de argint“ și vizitele lui Creangă

„Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu. Pe de altă parte, fireşte, era şi Veronica pe aici, pe undeva. Deci, Creangă şi Eminescu, prezenţe… Cred că mai cu seamă atunci când Eminescu era la Neamţ – că el a fost o vreme bolnav, acolo, la bolniţă la Neamţ. A fost la mănăstirea Neamţ, după ’83, bineînţeles. Şi Creangă era cel care îl vizita, îl aducea. Pe de altă parte, pădurea pe lângă care aţi trecut, venind spre mănăstire, e pădurea de argint, numită ca atare după Călin: „De departe vezi albind, Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”. Aceea era!“

(Cristian Curte – „Maica Benedicta Dumitrescu Bușulenga despre „aroma” Văratecului”. În „Lumea Monahilor”, anul II, nr. 11 (17), noiembrie 2008)

Un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Văratec

Drumul spre “Casa Eminescu”, la pas, cu Milica Dobre

Revenită pe meleagurile natale, împreună cu fiul său, în cea de a treia decadă a lunii mai 2011, special pentru a vizita Casa Eminescu”, cu ocazia evenimentului „Eminescu la Mânăstirea Văratec”, dna Milica Dobre, una dintre participantele active la campania pentru refacerea casei-monument, în care cel mai mare poet al românilor poposea la Văratec începând cu anul 1874, reconstituie pentru apărătorii identității culturale naționale traseul parcurs, din dorința de le oferi acestora cât mai multe repere.

Milica Dobre în fața casei de la Văratic, unde a locuit Eminescu începând cu anul 1874

Drumul spre Casa Eminescu” pornește din parcarea amenajată în fața Mânăstirii Văratec, continuă prin stânga mânăstirii spre Biserica „Schimbarea la față”, trece prin cimitirul monahiilor din spatele Bisericii „Schimbarea la față” printre cruci noi de morminte din marmură scumpă și se oprește într-o livadă de nuci și cireși, în dreapta căreia se ițește o căsuță din lemn, veche de mai bine de 150 de ani, cum doar la Muzeul Satului mai poți vedea, cea mai tristă și mai dărăpănată construcție din satul mânăstiresc – casa în care Mihai Eminescu poposea la Văratec.

Parcarea din fața Mânăstirii Văratec

Din parcarea mânăstirii, stând cu fața către Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, se apucă pe drumul din stânga.

Când am plecat cu fiul meu să explorăm împrejurimile, era un nor de ploaie chiar deasupra noastră. Și pe drum s-a pornit o ploaie mocănească.

Drumul spre Biserica "Schimbarea la față"

Se merge pe drum înainte.

Turlele Bisericii "Schimbarea la față"

Se ajunge la Biserica “Schimbarea la față”.

Când am ajuns la biserică s-a întețit ploaia ca și cum ne-ar fi oprit să mergem mai departe.

La copacul mare se face la dreapta.

Am poposit sub nucul mare din poză sa treacă ploaia, m-am încăpățânat să merg mai departe.

Curtea Bisericii "Schimbarea la față"

Se traversează curtea bisericii.

Aici cărarea te duce singură la locul căutat.

Vedeți cum te duce cărarea?

Și acum încep emoțiile, o minune de peisaj cu copaci fără frunze, numai flori.

Fiul meu a luat-o pe drum înainte, a înconjurat casele și a ajuns în același loc ca și mine. Eu am traversat cimitirul.

Cimitirul monahiilor de la Mânăstirea Văratec

 Din cimitir se vede printre copaci căsuța lui Eminescu.…Totul in cimitir este din marmură și nou, un lux exagerat după mine.

Casa Eminescu în plin proces de degradare

Casa de la Văratic, unde a locuit Eminescu o perioadă…

Chiar nu înțeleg la ce pot folosi măicuțele acest teren, cred că pentru extinderea cimitirului, că la altceva nu se pretează, nu poți face o locuință cu vedere la cimitir, e cam sinistru.

Holul Casei Eminescu de la Mânăstirea Văratec

Mi-a fost tare frică când a intrat fiul meu să pozeze pentru că este tare șubredă, și cred că nu mai are mult și se prăbușește.

Mitropolitul Moldovei a spus că măicuțele au nevoie de liniște….Oare niște vizitatori ar face numai gălăgie? Nu ar da o mai mare importanță întregului complex, aici fiind și mormântul Veronicăi Micle?”

Odaia în care Eminescu a scris "Călin"

Interese obscure nu doresc includerea casei in patrimoniul național. Oare atâta merită Eminescu de la noi toți?

Casa Eminescu de la Văratec (vedere laterală)

Cred ca aici Eminescu a scris cele mai triste poezii.

Doamna Milica Dobre, care se numără printre semnatarii petiției lansate online pentru refacerea „Casei Eminescu” de la Văratec și printre puținii care au sesizat în scris Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Neamț starea dramatică în care se găsește monumentul, face parte din grupul Casa Eminescu Văratec activ pe Facebook și este prima dintre susținătorii campaniei de refacere a casei-monument care a ajuns anul acesta la Văratec.

2 comentarii

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec