Arhive pe etichete: Ion Creangă

Maica Benedicta despre casa în care poposea Eminescu la Văratec, “pădurea de argint“ și vizitele lui Creangă

„Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu. Pe de altă parte, fireşte, era şi Veronica pe aici, pe undeva. Deci, Creangă şi Eminescu, prezenţe… Cred că mai cu seamă atunci când Eminescu era la Neamţ – că el a fost o vreme bolnav, acolo, la bolniţă la Neamţ. A fost la mănăstirea Neamţ, după ’83, bineînţeles. Şi Creangă era cel care îl vizita, îl aducea. Pe de altă parte, pădurea pe lângă care aţi trecut, venind spre mănăstire, e pădurea de argint, numită ca atare după Călin: „De departe vezi albind, Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”. Aceea era!“

(Cristian Curte – „Maica Benedicta Dumitrescu Bușulenga despre „aroma” Văratecului”. În „Lumea Monahilor”, anul II, nr. 11 (17), noiembrie 2008)

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Văratec

Zoe Dumitrescu-Bușulenga despre Văratec, prezența lui Eminescu în casa de lângă cimitir, vizitele lui Creangă și “pădurea de argint“

Maica Pelaghia Amilcar

Într-un interviu acordat cu câțiva ani înainte de trecerea sa la cele veşnice  d-lui Cristian Curte, redactorul şef al publicaţiei „Lumea Monahilor“, Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta mărturisea cum a aflat de la maica Pelaghia Amilcar, stareță a Mânăstirii Văratec între anii 1942-1946 și 1954-1973, despre prezența lui Eminescu și a lui Creangă la Văratec, precum și despre casa în care poposea Eminescu aici. Despre amănuntele pe care și le amintea maica Pelaghia referitor la cei doi, citiți în cele ce urmează.

„Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu. Pe de altă parte, fireşte, era şi Veronica pe aici, pe undeva. Deci, Creangă şi Eminescu, prezenţe… Cred că mai cu seamă atunci când Eminescu era la Neamţ – că el a fost o vreme bolnav, acolo, la bolniţă la Neamţ. A fost la mănăstirea Neamţ, după ’83, bineînţeles. Şi Creangă era cel care îl vizita, îl aducea. Pe de altă parte, pădurea pe lângă care aţi trecut, venind spre mănăstire, e pădurea de argint, numită ca atare după Călin: „De departe vezi albind, Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”. Aceea era!“

(Cristian Curte – „Maica Benedicta Dumitrescu Bușulenga despre „aroma” Văratecului”. În „Lumea Monahilor”, anul II, nr. 11 (17), noiembrie 2008)

Un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Mânăstirea Văratec, Văratec

Cum a aflat Zoe Dumitrescu-Bușulenga despre casa în care Eminescu a stat la Văratec și despre intenția Fundației Lucrețiu de a o restaura

„Venirea la Văratec a fost o întâmplare, să zicem. Dar nu este nimic întâmplător pe lume. Totul e făcut de sus. M-a invitat aici prietena mea Valerica Sadoveanu, în fiecare vară.

Din ce în ce mai mult m-am apropiat de Văratec, am cunoscut Văratecul, am cunoscut celelalte mănăstiri dimprejur, m-am împrietenit cu preoții, cu stareții, cu călugării. În 1985, când Valerica s-a prăpădit, am rămas în locul ei, fiindcă între timp măicuța, stăpână a acestei case, plecase în America împreună cu fratele ei, trimiși de Patriarhia Română, și Înalt Preasfințitul Pimen al Sucevei și Rădăuților, al treilea proprietar al casei, ne-a îngăduit aici. Au rămas aici măicuța bătrână și cea tânără și erau singure și neajutorate și eu m-am ocupat de ele materialmente. Ne-am apropiat sufletește foarte mult de ele, soțul meu și cu mine. După ce a murit soțul meu, vin cu sora mea și de atunci stăm aici cel puțin 9 luni pe an, din aprilie până-n noiembrie.

Abia pe urmă am aflat că Eminescu a stat, la Văratec, în casa aceea de lângă cimitir. Acum am auzit ce intenționează să facă cei de la Fundația Lucrețiu: să restaureze casa. Sunt niște copii extrem de entuziaști și nu se opresc la nici un obstacol. Au fost unii, chiar din județul Neamț, care au vrut să pună obstacole: că nu-i adevarat, că n-a stat acolo Eminescu, că el a stat cu Veronica Micle, ca si cum, la vremea aceea, Eminescu – care era atât de decent, atât de discret în legătura aceasta, era un om de-o cuviință extraordinară – ar fi stat cu ea în casa maicilor acum 100 de ani. Lucrul acesta este imposibil. Nouă ne-a povestit stareța, Maica Pelaghia, care avea 102 ani când am cunoscut-o eu. Cu Valerica am fost la ea, și avea o memorie extraordinară. Își aducea aminte cum ieșeau și se duceau la plimbare, dimineața, Eminescu cu Creangă. Creangă a venit și el aici, la Văratec, pentru că, la un moment dat, avea impresia că Eminescu ar fi tratat mai bine aici, la bolniță, la Mănăstirea Neamț, decât la spitalele celelalte, și-l adusese aici. De altfel, l-a dus pe Eminescu la împărtășit, la spovedit. Există în acest sens o consemnare a unui preot. Cei de la fundație sunt gata să înceapă construcția. Au deschis și conturi, dar numai două persoane au contribuit până acum. Oamenii nu prea știu despre toate astea“.

(Fragment din „Gânduri către tineri – Reflecții despre tradiție și model“ de Zoe Dumitrescu Buşulenga, „Opera încoronată – Zoe Dumitrescu Buşulenga“, Artur Silvestri, Ed. Carpathia Press, 2005)

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Văratec