Arhive pe etichete: maica Asinefta Ermoghin

Mărturia maicii Epraxia Diaconescu despre prezenţa lui Eminescu în casa maicii Asinefta Ermoghin

Cînd era adolescentă, maica Epraxia Diaconescu (+7 ianuarie 1967, în vîrstă de 107 ani), care văzuse întîia oară pe Eminescu la Văratec, cu câţiva tineri ieşeni, îşi amintea:

„ El era de-o statură mijlocie, frumos, cu plete mari şi răvăşite, aşa cum îi era şşi sufletul lui tînăr şi dornic de viaţă. Nu prea dichisit şi pururea dus pe gînduri.

Cînd venea la mănăstire, trăgea la o maică, Asinefta Ermoghin, ce-şi avea casa în susul colinei după cimitir.

În casa mult retrasă de restul celorlate, stătea cîte trei-patru zile şi apoi îşi lua valea în lumea lui de băjenie.“

(„Pe urmele lui Mihai Eminescu“, Augustin Z.N. Pop, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978)

Maica Tatiana Tincu (n 1923), aflată la Văratec de la vârsta de 15 ani, a cunoscut-o personal pe maica Epraxia Diaconescu, care la vârsta de 108 îşi păstrase mintea limpede şi memoria intactă.

Maica Tatiana a cunoscut personal, foarte bine, pe nimeni alta decat pe Evpraxia Diaconescu, monahia care a murit in anul 1967, la varsta de 108 ani, si care i-a fost prietena de suflet Veronicai Micle. A cunoscut-o pe centenara maica Fevronia, gazda Veronicai, pe maica Calipso Iepure, decedata la 100 ani, o alta apropiata de familia Micle, pe maica Stefanida Lugulesei, cea care l-a gazduit si la care lua masa Eminescu. „Maica Evpraxia Diaconescu era inalta si slabanoaga, la 108 ani avea mintea limpede si o memorie perfecta. Zicea asa: „Noua, surorilor tinere, ne placea cand porneau toti scriitorii in plimbare spre padurea de argint. Mergeam cu toatele in urma Veronicai, curioase, fiindca ne placea foarte mult cum radea. Radea foarte frumos, isi lasa capul pe spate, cu parul lung si blond, si radea frumos… Radeam si noi deodata cu dansa, ca doara si noi eram tinere”. Asa ne povestea maica Evpraxia. Mai spunea ca scriitorii tineau seri literare pe cerdacurile maicilor si ele se inghiau una pe cealalta: „Hai si noi, hai si noi s-o vedem pe Veronica! Si ea radea, cu ochii ei clari si albastri… Tare frumos mai radea”. Asta i-a ramas Evpraxiei cel mai puternic in amintirea ei: rasul. Pe Fevronia am cunoscut-o chiar eu. Era banuita ca i-i Veronichii un pic de matusica. Altadata a fost un iaz aicisa, fata-n fata cu biserica mare, si maica Fevronia isi avea casa pe iaz. Asa-i zicea aici: maica Fevronia de pe iaz. Iazul acela o secatuit demult si maica Fevronia o murit in cincizeci.”

(”Eminescu la Mânăstirea Văratec“, Bogdan Lupescu, în ”Formula AS“ nr. 571, 2003, Societate/Poveşti de dragoste)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Văratec