Arhive pe etichete: Stareța Mânăstirii Văratec

Biserica îngroapă adevărul şi insultă memoria colectivă a poporului român prin distrugerea cu bunăştiinţă a casei în care Mihai Eminescu poposea la Mânăstirea Văratec

Nu ştiu din ce motiv stareţa mânăstirii Văratec şi Patriarhul BOR se opun acum refacerii casei monahale în care poposea Mihai Eminescu la Văratec, deşi, cu zece ani în urmă,  în baza dovezilor existente, se numărau printre iniţiatorii unui  Apel naţional pentru salvarea Casei Mihai Eminescu de la Mânăstirea Văratec.

Ştiu doar că imobilul din spatele cimitirului monahiilor, păstrat în forma construită iniţial, fără modificări, deci cu atât mai valoros, trebuie declarat de urgenţă monument istoric şi restaurat, întrucât face parte din patrimoniul naţional şi din memoria colectivă a poporului român. Totodată, se justifică montarea pe faţada acesteia a unei plăci memoriale, pe care să scrie: “In această casă a locuit Mihai Eminescu”.

Din păcate, lipsa totală de reacţie a stareţei – implicit, a celor cărora preacuvioasa le dă ascultare, la pericolul dispariţiei acestui reper cultural şi istoric, prefigurează intenţii prea puţin cucernice. Ştergerea din memoria colectivă a românilor a casei în care Mihai Eminescu poposea la Văratec este indubitabil o nedreptate, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de semeni.

În timp ce în Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Franţa, Venezuela, Canada şi SUA se ridică statui şi se amplasează plăci comemorative în memoria geniului eminescian, în România, Biserica, cu acordul tacit al Ministerului Culturii, îngroapă cu bunăştiinţă urmele trecerii poetului neamului pe teritoriul satului mânăstiresc Văratec, acolo unde acesta a lăsat scris, spre veşnicie: „De treci codrii de arama, de departe vezi albind / si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. / Acolo lânga izvoare iarba pare de omat / Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet„.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Mânăstirea Văratec, Refacerea Casei Eminescu de la Văratec, Salvaţi Casa Eminescu de la Văratec!, Uncategorized, Văratec

Vox populi, vox Dei: „Schimbaţi stareţa de la Văratec!”

Schimbati stareta de la Varatec!

Apelul adresat de curând de mai multe fundaţii şi organizaţii de a salva casa lui Eminescu de la Văratec ar trebui puţin reformulat în ,,Schimbaţi stareţa de la Văratec,,. E scandalos ce spun. Mulţi mi-ar reproşa că stareţul e înainte de toate duhovnic, că e ales de obşte. Să fie! Insă istoria ne arată că marii duhovnici au fost şi buni administratori cu ceea ce le-a lăsat Dumnezeu, mult sau puţin. Marii stareţi au ridicat mănăstiri. O mănăstire întreagă nu poate ţine o casă pe care o au în proprietate? E ruşinos! Nu se poate să ai în ograda casei o moştenire şi să o laşi de râpă, dacă te numeşti omul lui Dumnezeu. Aşa că, fără comentarii!

(Emilia Corbu, Doctor in istorie, arheolog expert, cercetator stiintific)

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Mânăstirea Văratec, Salvaţi Casa Eminescu de la Văratec!

IPS Teofan, Kelemen Hunor și Iosefina Giosanu, obligați să dea un răspuns în problema refacerii „Casei Eminescu” de la Mânăstirea Văratec

După mai bine de cinci luni  de la lansarea petiției pentru refacerea „Casei Eminescu“ de la Mânăstirea Văratec, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Mânăstirea Văratec și Ministerul Culturii și Patrimoniului Național continuă să ignore sesizarea a peste 500 de români, îngrijorați de starea dramatică în care se găsește monumentul.

În temeiul Art. 8 din Ordonanța nr. 27/2002, adoptată de Guvernul Romaniei, referitor la reglementarea activității de soluționare a petițiilor, „autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă“.

Termenul a expirat demult, chiar și în condițiile prevăzute de Art. 9 din Ordonanța nr. 27/2002. „În situația în care aspectele sesizate prin petiție necesită o cercetare mai amănunțită, conducătorul autorității sau instituției publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile“.

Întrucât conducătorii autorităților și instituțiilor publice „sunt direct răspunzători de buna organizare și desfășurare a activității de primire, evidențiere și rezolvare a petițiilor ce le sunt adresate, precum și de legalitatea soluțiilor și comunicarea acestora în termenul legal“ (Art. 4 din Ordonanța nr. 27/2002), iar nerespectarea termenelor de soluționare a petițiilor, prevăzute în prezenta ordonanță constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sau, dupa caz, potrivit legislației muncii, solicităm Ministrului Culturii și Patrimoniului Național, dl. Kelemen Hunor, Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, precum și stareței Mânăstirii Văratec, Iosefina Giosanu, să ia măsurile ce se impun prin lege.

În caz contrar, ne revine dreptul de a adresa o petiție Parlamentului European, semnalând acestuia  încălcarea drepturilor noastre cetăţenești europene de către autorităţile vizate din România.

În sensul Ordonanței nr. 27/2002, „prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin postă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice“.

Vezi aici semnatarii petiției pentru refacerea „Casei Eminescu“ de la Mânăstirea Văratec.

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Mânăstirea Văratec