Arhive pe etichete: Valeria Sadoveanu

Cum a aflat Zoe Dumitrescu-Bușulenga despre casa în care Eminescu a stat la Văratec și despre intenția Fundației Lucrețiu de a o restaura

„Venirea la Văratec a fost o întâmplare, să zicem. Dar nu este nimic întâmplător pe lume. Totul e făcut de sus. M-a invitat aici prietena mea Valerica Sadoveanu, în fiecare vară.

Din ce în ce mai mult m-am apropiat de Văratec, am cunoscut Văratecul, am cunoscut celelalte mănăstiri dimprejur, m-am împrietenit cu preoții, cu stareții, cu călugării. În 1985, când Valerica s-a prăpădit, am rămas în locul ei, fiindcă între timp măicuța, stăpână a acestei case, plecase în America împreună cu fratele ei, trimiși de Patriarhia Română, și Înalt Preasfințitul Pimen al Sucevei și Rădăuților, al treilea proprietar al casei, ne-a îngăduit aici. Au rămas aici măicuța bătrână și cea tânără și erau singure și neajutorate și eu m-am ocupat de ele materialmente. Ne-am apropiat sufletește foarte mult de ele, soțul meu și cu mine. După ce a murit soțul meu, vin cu sora mea și de atunci stăm aici cel puțin 9 luni pe an, din aprilie până-n noiembrie.

Abia pe urmă am aflat că Eminescu a stat, la Văratec, în casa aceea de lângă cimitir. Acum am auzit ce intenționează să facă cei de la Fundația Lucrețiu: să restaureze casa. Sunt niște copii extrem de entuziaști și nu se opresc la nici un obstacol. Au fost unii, chiar din județul Neamț, care au vrut să pună obstacole: că nu-i adevarat, că n-a stat acolo Eminescu, că el a stat cu Veronica Micle, ca si cum, la vremea aceea, Eminescu – care era atât de decent, atât de discret în legătura aceasta, era un om de-o cuviință extraordinară – ar fi stat cu ea în casa maicilor acum 100 de ani. Lucrul acesta este imposibil. Nouă ne-a povestit stareța, Maica Pelaghia, care avea 102 ani când am cunoscut-o eu. Cu Valerica am fost la ea, și avea o memorie extraordinară. Își aducea aminte cum ieșeau și se duceau la plimbare, dimineața, Eminescu cu Creangă. Creangă a venit și el aici, la Văratec, pentru că, la un moment dat, avea impresia că Eminescu ar fi tratat mai bine aici, la bolniță, la Mănăstirea Neamț, decât la spitalele celelalte, și-l adusese aici. De altfel, l-a dus pe Eminescu la împărtășit, la spovedit. Există în acest sens o consemnare a unui preot. Cei de la fundație sunt gata să înceapă construcția. Au deschis și conturi, dar numai două persoane au contribuit până acum. Oamenii nu prea știu despre toate astea“.

(Fragment din „Gânduri către tineri – Reflecții despre tradiție și model“ de Zoe Dumitrescu Buşulenga, „Opera încoronată – Zoe Dumitrescu Buşulenga“, Artur Silvestri, Ed. Carpathia Press, 2005)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Văratec

De astăzi, Bartolomeu Anania recită „Imn Eminescului“ în exclusivitate pentru Cenaclul Îngerilor

„Timp de douăzeci şi doi de ani, Văratecul a fost adevăratul meu domiciliu şi principalul atelier de lucru intelectual […]

Aici, la Văratec, aveam la îndemână o biserică în care să slujesc alături de călugării duhovnici ai celor peste 500 de monahii, clopotele care îmi alintau văzduhul auzului, o pensie mulţumitoare (cea de la patriarhie combinată cu cea de la Fondul Literar), o călugăriţă care-mi făcea tot menajul, adică aprovizionare cu alimente, gătit, spălat, curăţenie (rămasă în serviciul meu până azi, când scriu aceste memorii în reşedinţa mea din mânăstirea Nicula), un câine de pază, ciobănesc, în lanţul de lângă coteţ, un drum de ţară, cel de sub pădure, pentru plimbarea zilnică şi… un cenaclu literar.

Casa episcopului Partenie Ciopron, în care Bartolomeu Anania a petrecut mai bine de două decenii din viaţă (Mânăstirea Văratec)

Drumul de sub pădure, pe care Bartolomeu Anania obişnuia să-şi facă plimbarea zilnică (Mânăstirea Văratec)

La vreo două sute de metri de casa Ciopron se afla casa arătoasă a maicii Benedicta Braga, plecată de mult şi definitiv într’o mânăstire din Statele Unite, casă lăsată în grija maicii Eufrosina (Frusinica), ucenica ei, care însă locuia într’o bojdeucă din fundul curţii, împreună cu maică-sa, tot călugăriţă.

În această casă, printr’o cutumă devenită tradiţie, venea periodic să se odihnească doamna Valeria Sadoveanu, văduva scriitorului, singură sau împreună cu Profira Sadoveanu, fiica lui Mihail.

Casa maicii Benedicta Braga, unde veneau să se odihnească periodic Valeria Sadoveanu, Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Cornelia Pillat (Mânăstirea Văratec)

Venea periodic să o vadă prietena ei de o viaţă, Ştefana Velisar Teodoreanu (Lilly), văduva lui Ionel, care însă era găzduită, prin veche tradiţie, în casa unei călugăriţe din incinta mânăstirii. De la fereastra salonului meu o vedeam pe doamna Teodoreanu cum urca sprintenă, la cei peste 80 de ani ai săi, scara cu 144 de trepte (preţ de şapte etaje) care făcea legătura între mânăstire şi Casa Ciopron, sprijinindu-se cochet pe un baston subţire ca o trestie. Deschideam fereastra şi o salutam de bun-venit, ceea ce însemna că, fie la mine, fie la doamna Sadoveanu, vom avea o reuniune literară.

Tot periodic îşi făcea apariţia doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, de obicei împreună cu blândul Apostol, soţul ei. După moartea doamnei Sadoveanu a devenit, practic, moştenitoarea casei, ceea ce a făcut-o ca, spre sfârşitul vieţii, călugărindu-se, să-şi ia numele monahal de Benedicta.

Mai rar, dar întotdeauna cu delicateţea unui surâs, venea Cornelia Pillat, văduva lui Dinu.

Atelierul literar de la Văratec, unde Bartolomeu Anania a scris cele mai multe poezii din ciclul Anamneze, volumele de proză Rotonda plopilor aprinşi şi Amintirile peregrinului apter

De neuitat anii aceia de sihăstrie academică şi nobleţe intelectuală, când patru, cinci sau mai multe persoane ne întâlneam la o cafea şi ne constituiam într-un adevărat cenaclu intim, cu lecturi şi intervenţii critice, comentarii pe marginea unui eveniment cultural, sau cu seri muzicale. Acestea din urmă aveau loc în spaţiosul meu salon, unde îmi instalasem pickup-ul His Master’s Voice şi bogata mea colecţie de discuri cu muzică clasică. Doamna Zoe, pricepută în materie, era aceea care hotăra o seară Bach, o alta Beethoven sau Mozart sau Ceaikovski, audiţie urmată de o plimbare, sub lună, pe drumeagul dintre casa Ciopron şi casa Benedicta, când ne petreceam unii pe alţii, în timp ce doamna Buşulenga, proaspăt intrată în Academia Română, ne relata scene amuzante pe seama lui Nicolae Cajal […].

Drumeagul dintre casa Ciopron şi casa Benedicta (Mânăstirea Văratec)

Datorită faptului că de Văratec erau legaţi, într-un fel sau altul, numeroşi intelectuali ieşeni, în scurtă vreme i-am cunoscut şi am devenit unul din familia lor. Mă gândesc la profesorii Ciopraga, Lăudat, Husar, Leonte, Vacariu şi Moscovici, dar şi la Grigore Ilisei şi, ceva mai târziu, poeţii Lucian Vasiliu şi Mihai Ursachi […].

Cu profesorii amintiţi mai sus aveam şi reuniuni la schitul Cetăţuia, ca oaspeţi ai unui stareţ cu mare deschidere spre cultură. În faţa acestora şi a doamnei Buşulenga am citit, în premieră, Imn Eminescului, scris de curând, la Văratec, ca urmare a unei nopţi de insomnia […].

Toate aceste legături moldovene iradiau de la Văratec, din micul nostru cenaclu.

Văratecul mi-a fost şi cel mai fertil atelier de lucru literar, unde am scris cele mai multe poezii din ciclul Anamneze, volumele de proză Rotonda plopilor aprinşi şi Amintirile peregrinului apter, piesa de teatru Greul Pământului, precum şi cartea-album Cerurile Oltului.

(fragment din volumul Memorii, Valeriu Anania, Ed. Polirom, Iaşi, 2008)

Viață veșnică sufletului Înalt Învățătorului întru Iubire și Credință, Bartolomeu Valeriu Anania!

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Văratec