Arhive pe etichete: Văratec

Mărturia maicii Epraxia Diaconescu despre prezenţa lui Eminescu în casa maicii Asinefta Ermoghin

Cînd era adolescentă, maica Epraxia Diaconescu (+7 ianuarie 1967, în vîrstă de 107 ani), care văzuse întîia oară pe Eminescu la Văratec, cu câţiva tineri ieşeni, îşi amintea:

„ El era de-o statură mijlocie, frumos, cu plete mari şi răvăşite, aşa cum îi era şşi sufletul lui tînăr şi dornic de viaţă. Nu prea dichisit şi pururea dus pe gînduri.

Cînd venea la mănăstire, trăgea la o maică, Asinefta Ermoghin, ce-şi avea casa în susul colinei după cimitir.

În casa mult retrasă de restul celorlate, stătea cîte trei-patru zile şi apoi îşi lua valea în lumea lui de băjenie.“

(„Pe urmele lui Mihai Eminescu“, Augustin Z.N. Pop, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978)

Maica Tatiana Tincu (n 1923), aflată la Văratec de la vârsta de 15 ani, a cunoscut-o personal pe maica Epraxia Diaconescu, care la vârsta de 108 îşi păstrase mintea limpede şi memoria intactă.

Maica Tatiana a cunoscut personal, foarte bine, pe nimeni alta decat pe Evpraxia Diaconescu, monahia care a murit in anul 1967, la varsta de 108 ani, si care i-a fost prietena de suflet Veronicai Micle. A cunoscut-o pe centenara maica Fevronia, gazda Veronicai, pe maica Calipso Iepure, decedata la 100 ani, o alta apropiata de familia Micle, pe maica Stefanida Lugulesei, cea care l-a gazduit si la care lua masa Eminescu. „Maica Evpraxia Diaconescu era inalta si slabanoaga, la 108 ani avea mintea limpede si o memorie perfecta. Zicea asa: „Noua, surorilor tinere, ne placea cand porneau toti scriitorii in plimbare spre padurea de argint. Mergeam cu toatele in urma Veronicai, curioase, fiindca ne placea foarte mult cum radea. Radea foarte frumos, isi lasa capul pe spate, cu parul lung si blond, si radea frumos… Radeam si noi deodata cu dansa, ca doara si noi eram tinere”. Asa ne povestea maica Evpraxia. Mai spunea ca scriitorii tineau seri literare pe cerdacurile maicilor si ele se inghiau una pe cealalta: „Hai si noi, hai si noi s-o vedem pe Veronica! Si ea radea, cu ochii ei clari si albastri… Tare frumos mai radea”. Asta i-a ramas Evpraxiei cel mai puternic in amintirea ei: rasul. Pe Fevronia am cunoscut-o chiar eu. Era banuita ca i-i Veronichii un pic de matusica. Altadata a fost un iaz aicisa, fata-n fata cu biserica mare, si maica Fevronia isi avea casa pe iaz. Asa-i zicea aici: maica Fevronia de pe iaz. Iazul acela o secatuit demult si maica Fevronia o murit in cincizeci.”

(”Eminescu la Mânăstirea Văratec“, Bogdan Lupescu, în ”Formula AS“ nr. 571, 2003, Societate/Poveşti de dragoste)

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Văratec

În căutarea lui Eminescu la Văratec

Această prezentare necesită JavaScript.

Mestecenii din „Pădurea de argint”, Filiorul, purtând pe coama-i groasă gorunii din „Codrii de Aramă”, vechi de peste 135 de ani, dealurile din jurul satului mânăstiresc, de unde se profilează: turnul clopotniţă, turlele celor trei biserici ale mânăstirii şi vechile case monahale, datând de la jumătatea secolului al XIX-lea, printre care şi căsuţa unde locuia Mihai Eminescu, când venea la Văratec, toate sunt la locul lor.

Coborând spre „Schimbarea la faţă”, după o plimbare pe drumeagul de sub poala pădurii, te-ai aştepta, şi pe bună dreptate, ca în poiana din spatele cimitirului monahiilor să îl găseşti pe poet în cerdac, aşteptându-l pe Creangă, ca odinioară

Eminescu este acolo şi, cu voia lui Dumnezeu, va rămâne în raiul de la Văratec pentru eternitate.

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Refacerea Casei Eminescu de la Văratec, Salvaţi Casa Eminescu de la Văratec!, Văratec

Maica Benedicta despre casa în care poposea Eminescu la Văratec, “pădurea de argint“ și vizitele lui Creangă

„Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu. Pe de altă parte, fireşte, era şi Veronica pe aici, pe undeva. Deci, Creangă şi Eminescu, prezenţe… Cred că mai cu seamă atunci când Eminescu era la Neamţ – că el a fost o vreme bolnav, acolo, la bolniţă la Neamţ. A fost la mănăstirea Neamţ, după ’83, bineînţeles. Şi Creangă era cel care îl vizita, îl aducea. Pe de altă parte, pădurea pe lângă care aţi trecut, venind spre mănăstire, e pădurea de argint, numită ca atare după Călin: „De departe vezi albind, Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”. Aceea era!“

(Cristian Curte – „Maica Benedicta Dumitrescu Bușulenga despre „aroma” Văratecului”. În „Lumea Monahilor”, anul II, nr. 11 (17), noiembrie 2008)

Un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Văratec

De astăzi, Bartolomeu Anania recită „Imn Eminescului“ în exclusivitate pentru Cenaclul Îngerilor

„Timp de douăzeci şi doi de ani, Văratecul a fost adevăratul meu domiciliu şi principalul atelier de lucru intelectual […]

Aici, la Văratec, aveam la îndemână o biserică în care să slujesc alături de călugării duhovnici ai celor peste 500 de monahii, clopotele care îmi alintau văzduhul auzului, o pensie mulţumitoare (cea de la patriarhie combinată cu cea de la Fondul Literar), o călugăriţă care-mi făcea tot menajul, adică aprovizionare cu alimente, gătit, spălat, curăţenie (rămasă în serviciul meu până azi, când scriu aceste memorii în reşedinţa mea din mânăstirea Nicula), un câine de pază, ciobănesc, în lanţul de lângă coteţ, un drum de ţară, cel de sub pădure, pentru plimbarea zilnică şi… un cenaclu literar.

Casa episcopului Partenie Ciopron, în care Bartolomeu Anania a petrecut mai bine de două decenii din viaţă (Mânăstirea Văratec)

Drumul de sub pădure, pe care Bartolomeu Anania obişnuia să-şi facă plimbarea zilnică (Mânăstirea Văratec)

La vreo două sute de metri de casa Ciopron se afla casa arătoasă a maicii Benedicta Braga, plecată de mult şi definitiv într’o mânăstire din Statele Unite, casă lăsată în grija maicii Eufrosina (Frusinica), ucenica ei, care însă locuia într’o bojdeucă din fundul curţii, împreună cu maică-sa, tot călugăriţă.

În această casă, printr’o cutumă devenită tradiţie, venea periodic să se odihnească doamna Valeria Sadoveanu, văduva scriitorului, singură sau împreună cu Profira Sadoveanu, fiica lui Mihail.

Casa maicii Benedicta Braga, unde veneau să se odihnească periodic Valeria Sadoveanu, Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Cornelia Pillat (Mânăstirea Văratec)

Venea periodic să o vadă prietena ei de o viaţă, Ştefana Velisar Teodoreanu (Lilly), văduva lui Ionel, care însă era găzduită, prin veche tradiţie, în casa unei călugăriţe din incinta mânăstirii. De la fereastra salonului meu o vedeam pe doamna Teodoreanu cum urca sprintenă, la cei peste 80 de ani ai săi, scara cu 144 de trepte (preţ de şapte etaje) care făcea legătura între mânăstire şi Casa Ciopron, sprijinindu-se cochet pe un baston subţire ca o trestie. Deschideam fereastra şi o salutam de bun-venit, ceea ce însemna că, fie la mine, fie la doamna Sadoveanu, vom avea o reuniune literară.

Tot periodic îşi făcea apariţia doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, de obicei împreună cu blândul Apostol, soţul ei. După moartea doamnei Sadoveanu a devenit, practic, moştenitoarea casei, ceea ce a făcut-o ca, spre sfârşitul vieţii, călugărindu-se, să-şi ia numele monahal de Benedicta.

Mai rar, dar întotdeauna cu delicateţea unui surâs, venea Cornelia Pillat, văduva lui Dinu.

Atelierul literar de la Văratec, unde Bartolomeu Anania a scris cele mai multe poezii din ciclul Anamneze, volumele de proză Rotonda plopilor aprinşi şi Amintirile peregrinului apter

De neuitat anii aceia de sihăstrie academică şi nobleţe intelectuală, când patru, cinci sau mai multe persoane ne întâlneam la o cafea şi ne constituiam într-un adevărat cenaclu intim, cu lecturi şi intervenţii critice, comentarii pe marginea unui eveniment cultural, sau cu seri muzicale. Acestea din urmă aveau loc în spaţiosul meu salon, unde îmi instalasem pickup-ul His Master’s Voice şi bogata mea colecţie de discuri cu muzică clasică. Doamna Zoe, pricepută în materie, era aceea care hotăra o seară Bach, o alta Beethoven sau Mozart sau Ceaikovski, audiţie urmată de o plimbare, sub lună, pe drumeagul dintre casa Ciopron şi casa Benedicta, când ne petreceam unii pe alţii, în timp ce doamna Buşulenga, proaspăt intrată în Academia Română, ne relata scene amuzante pe seama lui Nicolae Cajal […].

Drumeagul dintre casa Ciopron şi casa Benedicta (Mânăstirea Văratec)

Datorită faptului că de Văratec erau legaţi, într-un fel sau altul, numeroşi intelectuali ieşeni, în scurtă vreme i-am cunoscut şi am devenit unul din familia lor. Mă gândesc la profesorii Ciopraga, Lăudat, Husar, Leonte, Vacariu şi Moscovici, dar şi la Grigore Ilisei şi, ceva mai târziu, poeţii Lucian Vasiliu şi Mihai Ursachi […].

Cu profesorii amintiţi mai sus aveam şi reuniuni la schitul Cetăţuia, ca oaspeţi ai unui stareţ cu mare deschidere spre cultură. În faţa acestora şi a doamnei Buşulenga am citit, în premieră, Imn Eminescului, scris de curând, la Văratec, ca urmare a unei nopţi de insomnia […].

Toate aceste legături moldovene iradiau de la Văratec, din micul nostru cenaclu.

Văratecul mi-a fost şi cel mai fertil atelier de lucru literar, unde am scris cele mai multe poezii din ciclul Anamneze, volumele de proză Rotonda plopilor aprinşi şi Amintirile peregrinului apter, piesa de teatru Greul Pământului, precum şi cartea-album Cerurile Oltului.

(fragment din volumul Memorii, Valeriu Anania, Ed. Polirom, Iaşi, 2008)

Viață veșnică sufletului Înalt Învățătorului întru Iubire și Credință, Bartolomeu Valeriu Anania!

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Văratec