Arhive pe etichete: Veronica Micle

Mărturia maicii Epraxia Diaconescu despre prezenţa lui Eminescu în casa maicii Asinefta Ermoghin

Cînd era adolescentă, maica Epraxia Diaconescu (+7 ianuarie 1967, în vîrstă de 107 ani), care văzuse întîia oară pe Eminescu la Văratec, cu câţiva tineri ieşeni, îşi amintea:

„ El era de-o statură mijlocie, frumos, cu plete mari şi răvăşite, aşa cum îi era şşi sufletul lui tînăr şi dornic de viaţă. Nu prea dichisit şi pururea dus pe gînduri.

Cînd venea la mănăstire, trăgea la o maică, Asinefta Ermoghin, ce-şi avea casa în susul colinei după cimitir.

În casa mult retrasă de restul celorlate, stătea cîte trei-patru zile şi apoi îşi lua valea în lumea lui de băjenie.“

(„Pe urmele lui Mihai Eminescu“, Augustin Z.N. Pop, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978)

Maica Tatiana Tincu (n 1923), aflată la Văratec de la vârsta de 15 ani, a cunoscut-o personal pe maica Epraxia Diaconescu, care la vârsta de 108 îşi păstrase mintea limpede şi memoria intactă.

Maica Tatiana a cunoscut personal, foarte bine, pe nimeni alta decat pe Evpraxia Diaconescu, monahia care a murit in anul 1967, la varsta de 108 ani, si care i-a fost prietena de suflet Veronicai Micle. A cunoscut-o pe centenara maica Fevronia, gazda Veronicai, pe maica Calipso Iepure, decedata la 100 ani, o alta apropiata de familia Micle, pe maica Stefanida Lugulesei, cea care l-a gazduit si la care lua masa Eminescu. „Maica Evpraxia Diaconescu era inalta si slabanoaga, la 108 ani avea mintea limpede si o memorie perfecta. Zicea asa: „Noua, surorilor tinere, ne placea cand porneau toti scriitorii in plimbare spre padurea de argint. Mergeam cu toatele in urma Veronicai, curioase, fiindca ne placea foarte mult cum radea. Radea foarte frumos, isi lasa capul pe spate, cu parul lung si blond, si radea frumos… Radeam si noi deodata cu dansa, ca doara si noi eram tinere”. Asa ne povestea maica Evpraxia. Mai spunea ca scriitorii tineau seri literare pe cerdacurile maicilor si ele se inghiau una pe cealalta: „Hai si noi, hai si noi s-o vedem pe Veronica! Si ea radea, cu ochii ei clari si albastri… Tare frumos mai radea”. Asta i-a ramas Evpraxiei cel mai puternic in amintirea ei: rasul. Pe Fevronia am cunoscut-o chiar eu. Era banuita ca i-i Veronichii un pic de matusica. Altadata a fost un iaz aicisa, fata-n fata cu biserica mare, si maica Fevronia isi avea casa pe iaz. Asa-i zicea aici: maica Fevronia de pe iaz. Iazul acela o secatuit demult si maica Fevronia o murit in cincizeci.”

(”Eminescu la Mânăstirea Văratec“, Bogdan Lupescu, în ”Formula AS“ nr. 571, 2003, Societate/Poveşti de dragoste)

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Văratec

Dan Toma Dulciu despre prezenţa lui Eminescu la Văratec, în casa maicii Asinefta Ermoghin

(Eminescu și diplomația, Dan Toma Dulciu, Editura Universitara, Bucuresti 2007, pag 101)

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Salvaţi Casa Eminescu de la Văratec!, Văratec

Cu Florentina Tonita despre IPS Teofan și casa lui Eminescu de la Văratec

Am vorbit astazi cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, despre casa lui Eminescu de la Varatec. Stia despre ce este vorba si senzatia mea este ca verdictul Sfintiei Sale este dat de multa vreme si, gandindu-ma adanc la acest lucru, tind sa ii dau si dreptate.

IPS Teofan mi-a spus ca nu exista niciun act care sa ateste CU CERTITUDINE ca acolo, in spatele cimitirului de la Varatec, este casa in care poposea Eminescu. Nu a spus insa niciun moment faptul ca este EXCLUS ca acela sa fi fost locul in care tragea poetul atunci cand venea in satul manastiresc, indeosebi pentru a se intalni cu Veronica. Inaltpreasfintitul spune ca maicile batrane, in trecut, au vorbit despre povestea de dragoste dintre cei doi, insa nu trebuie trecut cu vederea faptul ca, fiind vorba despre o manastire de maici, o iubire nelegitima nu avea cum sa se bucure de intelegerea comunitatii. „Maicile trebuie lasate sa isi faca treaba lor, sa se roage. Nu vor ca acolo sa se faca un muzeu, mai ales ca nu exista certitudinea faptului ca acolo a stat Eminescu. De fapt, pentru iubitorii poetului, Eminescu este peste tot, avem poezia lui. Maicile trebuie lasate acolo, sa isi vada de ale lor”, mi-a spus IPS Teofan. Are dreptate Mitropolitul, au dreptate si maicile, au dreptate si iubitorii de Eminescu. Am indraznit insa a-i spune Inaltpreasfintitului ca problema trebuie lamurita si incheiata cumva, pentru ca ea starneste patimi, acuzatii si, atata timp cat nu se va discuta public, deschis si lamuritor despre acest subiect, multe dispute se vor amplifica. „Stiu, se spune ca noi nu vrem sa facem nimic”, a spus IPS Teofan. „Poate ca ar trebui vorbit mai clar. Poate ca cei care se implica in aceasta disputa nu vor sa faca un muzeu acolo, ci doar atrag atentia asupra starii de degradare in care se afla casa. Daca s-ar conserva casa, pana cand se vor lua alte masuri, probabil ca ar fi un semnal bun”, i-am spus Mitropolitului. Vorba ultima a Inaltpreasfintitului a fost: „Sa lasam maicile in liniste”.

IPS Teofan, spuneam, are dreptate. Maicile au nevoie de liniste. Dar casa – pentru ca, repet, Sfintia Sa nu a spus niciun moment ca este exclus ca aceea sa fie casa la care tragea Eminescu – trebuie renovata. NU DARAMATA, s-a facut greseala asta la Ipotesti si in consecinta astazi avem o copie a vechii case, asa cum copii sunt mai toate obiectele ce se mai pastreaza pe acolo. E important ca acea casa de la Varatec sa ramana in picioare, chiar si ca simplu monument istoric, ca „chilie”, asa cum s-ar parea ca figureaza in Lista Monumentelor Istorice.

De partea cealalta, ingrijoratoare este declaratia directorului Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Neamț, Adrian Alui Gheorghe, aparuta in presa nemteana.

„Sunt tot felul de poveşti referitoare la prezenţa în acel loc a lui Eminescu. Printre declaraţii ar fi cea a lui Augustin Z.N.Pop şi a Zoei Dumitrescu-Buşulenga. Nu există documente care să ateste prezenţa poetului acolo, ci doar legende. În schimb, am descoperit locul în care cu certitudine a fost casa Veronicăi Micle. Această casă a fost demolată în anul 1974; avem poze ale acelei locuinţe, precum şi o schiţă. Am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ ai Consiliului Local Agapia şi ai mănăstirii în vederea refacerii Casei Veronica Micle. Locul identificat de noi este în preajma mormântului Veronicăi şi consider că ar fi un perimetru evocator format de Pădurea de argint, Casa Muzeu «Veronica Micle» şi mormântul acesteia”, a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Neamţ.

Sa nu uitam ca mare parte din biografia lui Mihai Eminescu s-a realizat TOCMAI pe baza marturiilor ramase de la Augustin Z.N.Pop. Marturii care, iata, au fost valabile in alte situatii, nu si in cazul de la Varatec. Apoi, profesionalismul Doamnei Busulenga – un eminoscolog de calibru – trebuie tratat ca atare. Se stie ca si-a dedicat viata lui Eminescu si ca a tratat cu maxima seriozitate tot ce a avut legatura cu viata si opera poetului. Deci lejeritatea cu care sunt luate in discutie aceste doua marturii nu sunt un semn bun, decat daca se doreste evitarea cu gratie a adevaratei probleme. Apoi, a oferi pe mai departe o atentie „cavalereasca” Veronicai Micle pare o actiune fortata, o deturnare a atentiei si o sfidare a celor care au dreptul sa primeasca un raspuns clar. Se stie ca Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga) a suferit tocmai din cauza ca Veronica Micle (care a sfarsit, se pare, punandu-si capat zilelor, un gest de neiertat in ortodoxie) se bucura de o atentie exagerata, chiar si mormantul fiindu-i asezat in chiar curtea uneia dintre biserici.

Iata o marturie ramasa de la Maica Benedicta, care nu mai are nevoie de nicio lamurire suplimentara:

„Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu. Pe de altă parte, fireşte, era şi Veronica pe aici, pe undeva. Deci, Creangă şi Eminescu, prezenţe… Cred că mai cu seamă atunci când Eminescu era la Neamţ – că el a fost o vreme bolnav, acolo, la bolniţă la Neamţ. A fost la mănăstirea Neamţ, după ’83, bineînţeles. Şi Creangă era cel care îl vizita, îl aducea. Aceea era!”.

(Cristian Curte – „Maica Benedicta Dumitrescu Bușulenga despre „aroma” Văratecului”. În „Lumea Monahilor”, anul II, nr. 11 (17), noiembrie 2008)

Sustin in continuare Campania Casa de la Varatec, insa cred cu tarie ca este nevoie sa se vorbeasca deschis despre acest lucru, adica Mitropolia, Manastirea Varatec, sa isi expuna clar punctul de vedere. Al meu, dupa discutia cu IPS Teofan, este ca maicile trebuie cu adevarat sa ramana in linistea manastirii, ca nu este nevoie de un muzeu la Varatec. Este insa necesara restaurarea si conservarea acelei case. Chiar si numai ca „chilie”…

Florentina Tonita, 21 mai 2011


Un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec

Cum a ajuns Eminescu file de poveste, iar Veronica Micle în muzeu la Văratec

La nici două luni după ce afirma că a fost la fața locului și a analizat starea casei în care Eminescu poposea la Văratec, promițând expertizarea construcției în vederea recuperării monumentului, directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Neamț, dl. Adrian Alui Gheorghe, revine cu declarații de-a dreptul stupefiante.

„Sunt tot felul de poveşti referitoare la prezenţa în acel loc a lui Eminescu. Printre declaraţii ar fi cea a lui Agustin Z.N.Pop şi a Zoei Dumitrescu-Buşulenga. Nu există documente care să ateste prezenţa poetului acolo, ci doar legende. În schimb, am descoperit locul în care cu certitudine a fost casa Veronicăi Micle. Această casă a fost demolată în anul 1974; avem poze ale acelei locuinţe, precum şi o schiţă. Am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ ai Consiliului Local Agapia şi ai mănăstirii în vederea refacerii Casei Veronica Micle. Locul identificat de noi este în preajma mormântului Veronicăi şi consider că ar fi un perimetru evocator format de «Pădurea de argint», Casa Muzeu «Veronica Micle» şi mormântul acesteia”, a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Neamţ.” Sursa: Realitateapress

Așa-zisele povești sau legende despre închirierea de către Mihai Eminescu a casei din spatele cimitirului monahiilor de la maica Asinefta Ermoghin, în anul 1874, se pare că nu l-au împiedicat pe actualul Patriarh, PF Daniel, să lanseze un apel național pentru restaurarea Casei Mihai Eminescu de la Mânăstirea Văratec în 2002, pe când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, după cum nu au oprit-o nici pe stareța Iosefina Giosanu să accepte renovarea casei, atâta timp cât la cancelaria mânăstirii urmau să sosească fonduri destinate acestei acțiuni.

Nefiresc este însă interesul subit al reprezentanților Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Neamț și Consiliului Judeţean Neamţ pentru reconstruirea unei case demolate  cu bună știință, în urmă cu aproape patru decenii, în care se știa că ar fi locuit Veronica Micle,  raportat la dezinteresul  fățiș pentru refacerea clădirii originale în care poposea Eminescu  la Văratec.

Ceea ce omite să ia în calcul dl. Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Neamţ, în proiectarea „acelui perimetru evocator format de «Pădurea de argint», Casa Muzeu «Veronica Micle» şi mormântul acesteia”, pe care domnia sa dorește să-l recompună la Văratec, este însăși veriga de legătură dintre cele trei elemente, și anume Eminescu.

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Văratec

Cum a aflat Zoe Dumitrescu-Bușulenga despre casa în care Eminescu a stat la Văratec și despre intenția Fundației Lucrețiu de a o restaura

„Venirea la Văratec a fost o întâmplare, să zicem. Dar nu este nimic întâmplător pe lume. Totul e făcut de sus. M-a invitat aici prietena mea Valerica Sadoveanu, în fiecare vară.

Din ce în ce mai mult m-am apropiat de Văratec, am cunoscut Văratecul, am cunoscut celelalte mănăstiri dimprejur, m-am împrietenit cu preoții, cu stareții, cu călugării. În 1985, când Valerica s-a prăpădit, am rămas în locul ei, fiindcă între timp măicuța, stăpână a acestei case, plecase în America împreună cu fratele ei, trimiși de Patriarhia Română, și Înalt Preasfințitul Pimen al Sucevei și Rădăuților, al treilea proprietar al casei, ne-a îngăduit aici. Au rămas aici măicuța bătrână și cea tânără și erau singure și neajutorate și eu m-am ocupat de ele materialmente. Ne-am apropiat sufletește foarte mult de ele, soțul meu și cu mine. După ce a murit soțul meu, vin cu sora mea și de atunci stăm aici cel puțin 9 luni pe an, din aprilie până-n noiembrie.

Abia pe urmă am aflat că Eminescu a stat, la Văratec, în casa aceea de lângă cimitir. Acum am auzit ce intenționează să facă cei de la Fundația Lucrețiu: să restaureze casa. Sunt niște copii extrem de entuziaști și nu se opresc la nici un obstacol. Au fost unii, chiar din județul Neamț, care au vrut să pună obstacole: că nu-i adevarat, că n-a stat acolo Eminescu, că el a stat cu Veronica Micle, ca si cum, la vremea aceea, Eminescu – care era atât de decent, atât de discret în legătura aceasta, era un om de-o cuviință extraordinară – ar fi stat cu ea în casa maicilor acum 100 de ani. Lucrul acesta este imposibil. Nouă ne-a povestit stareța, Maica Pelaghia, care avea 102 ani când am cunoscut-o eu. Cu Valerica am fost la ea, și avea o memorie extraordinară. Își aducea aminte cum ieșeau și se duceau la plimbare, dimineața, Eminescu cu Creangă. Creangă a venit și el aici, la Văratec, pentru că, la un moment dat, avea impresia că Eminescu ar fi tratat mai bine aici, la bolniță, la Mănăstirea Neamț, decât la spitalele celelalte, și-l adusese aici. De altfel, l-a dus pe Eminescu la împărtășit, la spovedit. Există în acest sens o consemnare a unui preot. Cei de la fundație sunt gata să înceapă construcția. Au deschis și conturi, dar numai două persoane au contribuit până acum. Oamenii nu prea știu despre toate astea“.

(Fragment din „Gânduri către tineri – Reflecții despre tradiție și model“ de Zoe Dumitrescu Buşulenga, „Opera încoronată – Zoe Dumitrescu Buşulenga“, Artur Silvestri, Ed. Carpathia Press, 2005)

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Văratec

Bartolomeu Valeriu Anania despre Mihai Eminescu la Mânăstirea Văratec, mormântul Veronicăi Micle și nevoia de monumente

„Urmele diafane ale pașilor lui Eminescu se simt și la Văratec, fie din vremea „domnului student ce se plimba“ prin poieni și se încerca, uneori, la haltere cu colegii, așa cum a rămas în amintirea maicilor bătrâne, fie din vremea, evocată cu discreție monahală, a presupuselor sale întâlniri cu îngerul blond, în căsuța din vecinătate, pe locul căruia se află acum Ocolul Silvic.

[…] Dacă maica Epraxia Diaconescu, care în 1967 se stingea la vârsta de 107 ani, își amintea bine de Eminescu, prezența Veronicăi Micle e concretă prin monumentul funerar de lângă biserica Sfântului Ioan, în aria fostului cimitir al mânăstirii.

Biserica "Adormirea Maicii Domnului", Mânăstirea. Văratec

Nu încape nici o îndoială că, în afară de biserica cea mare, cercetată de pelerini pentru nevoile lor sufletești, și alături de frumosul muzeu, bogat în obiecte de artă religioasă, crucea de calcar, străjuită de un înger înlăcrimat, e punctul cel mai căutat de curiozitatea și admirația miilor de călători ce se perindă zilnic prin vatra mânăstirii. […]

Avem motive să credem că viețuitoarele Văratecului – sau cel puțin imensa lor majoritate – ignorau drama sentimentală a Veronicăi Micle în legătură cu Eminescu.

Bătrânele și-i aminteau separat; pe ea, singură sau cu una din fiicele ei, în casa maicii Fevronia, care era cântăreață a mânăstirii și care va fi învățat-o pe prietena ei o seamă de pricesne, ceea ce explică faptul că frumoasa voce a poetei putea fi auzită și admirată; de el, mult mai îndepărtat, singur sau împreună cu câțiva colegi, în gazdă la maica Asinefta Ermoghin și mâncând la călugărița Stefanida Lungulescu, la capătul celălalt al mânăstirii, în aria bisericii „Schimbarea la față“.

Biserica Schimbarea la față

Biografii sunt de acord că șederile Veronicăi la Văratec erau caste și există destule mărturii că poeta era stimată și iubită într-o societate monahală în care ea se retrăgea tocmai pentru a scăpa de bârfa lumii.

Se pare însă că viețuitoarele de aici nu și-au ascuns consternarea față de chipul în care frumoasa blondă înțelesese să părăsească lumea aceasta, ca și față de versurile de pe placa de marmoră, care nu au nimic cu credința, convingerile și practica monahală. Așa se face că vreme de câteva decenii, ele au privit cu destulă rezervare monumentul ridicat, se pare, de cele două fiice ale defunctei, completat de abia după 1909, an în care Emil Gârleanu îl găsea fără „nici un nume“, (fără) „nici o altă însemnare“. Potrivit lui Augustin Z. N. Pop, „în 1939 se făcea chetă pentru vopsirea gardului și repararea crucii“.

Mormântul Veronicăi Micle, Mânăstirea Văratec

Anii s-au scurs, în mânăstire s-au ridicat generații noi, cultura monahiilor a căpătat și alte orizonturi. Dramatica iubire dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu nu mai era o taină pentru nimeni, și dacă nu constituia o îndreptățire, ea oferea cel puțin o explicație asupra gestului disperat al nefericitei solitare.

Potrivit moralei creștine, dragostea dintre un bărbat și o femeie e perfect legitimă atunci când ea se proiectează spre o posibilă căsătorie; or, intenția celor doi de a-și realiza un cămin e mai presus de orice îndoială.

Și dacă oamenii și împrejurările nu le-au îngăduit împlinirea acestui vis, posteritatea i-a unit atât de strâns încât numele unuia nu mai poate fi despărțit de al celuilalt, întru logodna cea pururea fiitoare.

Atât pelerinii cât și maicile știu acum că piatra de lângă biserica Sfântului Ioan, împrejmuită de florile fragede ale admirației și recunoștinței, e mai mult decât un monument: e un simbol“.

(Fragmente din Văratecul și literatura, Arhim. Bartolomeu Valeriu Anania, în „Mânăstirea Văratec“, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, 1986)

Din admirația noastră pentru marii eroi și artiști se naște nevoia muzeului, a casei memoriale, a colecției de manuscrise, a pietrei de mormânt, a obiectului care păstrează ceva din sufletul trecutului. Mormântul lui Eminescu e un altar național, teiul de pe Copou e un arbore sacru, a cărui umbră adăpostește eternitatea neamului“, spune Bartolomeu Anania.

Casa lui Eminescu de la Văratec ce e?

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized