Arhive pe etichete: Zoe Dumitrescu Buşulenga

Cu Florentina Tonita despre IPS Teofan și casa lui Eminescu de la Văratec

Am vorbit astazi cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, despre casa lui Eminescu de la Varatec. Stia despre ce este vorba si senzatia mea este ca verdictul Sfintiei Sale este dat de multa vreme si, gandindu-ma adanc la acest lucru, tind sa ii dau si dreptate.

IPS Teofan mi-a spus ca nu exista niciun act care sa ateste CU CERTITUDINE ca acolo, in spatele cimitirului de la Varatec, este casa in care poposea Eminescu. Nu a spus insa niciun moment faptul ca este EXCLUS ca acela sa fi fost locul in care tragea poetul atunci cand venea in satul manastiresc, indeosebi pentru a se intalni cu Veronica. Inaltpreasfintitul spune ca maicile batrane, in trecut, au vorbit despre povestea de dragoste dintre cei doi, insa nu trebuie trecut cu vederea faptul ca, fiind vorba despre o manastire de maici, o iubire nelegitima nu avea cum sa se bucure de intelegerea comunitatii. „Maicile trebuie lasate sa isi faca treaba lor, sa se roage. Nu vor ca acolo sa se faca un muzeu, mai ales ca nu exista certitudinea faptului ca acolo a stat Eminescu. De fapt, pentru iubitorii poetului, Eminescu este peste tot, avem poezia lui. Maicile trebuie lasate acolo, sa isi vada de ale lor”, mi-a spus IPS Teofan. Are dreptate Mitropolitul, au dreptate si maicile, au dreptate si iubitorii de Eminescu. Am indraznit insa a-i spune Inaltpreasfintitului ca problema trebuie lamurita si incheiata cumva, pentru ca ea starneste patimi, acuzatii si, atata timp cat nu se va discuta public, deschis si lamuritor despre acest subiect, multe dispute se vor amplifica. „Stiu, se spune ca noi nu vrem sa facem nimic”, a spus IPS Teofan. „Poate ca ar trebui vorbit mai clar. Poate ca cei care se implica in aceasta disputa nu vor sa faca un muzeu acolo, ci doar atrag atentia asupra starii de degradare in care se afla casa. Daca s-ar conserva casa, pana cand se vor lua alte masuri, probabil ca ar fi un semnal bun”, i-am spus Mitropolitului. Vorba ultima a Inaltpreasfintitului a fost: „Sa lasam maicile in liniste”.

IPS Teofan, spuneam, are dreptate. Maicile au nevoie de liniste. Dar casa – pentru ca, repet, Sfintia Sa nu a spus niciun moment ca este exclus ca aceea sa fie casa la care tragea Eminescu – trebuie renovata. NU DARAMATA, s-a facut greseala asta la Ipotesti si in consecinta astazi avem o copie a vechii case, asa cum copii sunt mai toate obiectele ce se mai pastreaza pe acolo. E important ca acea casa de la Varatec sa ramana in picioare, chiar si ca simplu monument istoric, ca „chilie”, asa cum s-ar parea ca figureaza in Lista Monumentelor Istorice.

De partea cealalta, ingrijoratoare este declaratia directorului Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Neamț, Adrian Alui Gheorghe, aparuta in presa nemteana.

„Sunt tot felul de poveşti referitoare la prezenţa în acel loc a lui Eminescu. Printre declaraţii ar fi cea a lui Augustin Z.N.Pop şi a Zoei Dumitrescu-Buşulenga. Nu există documente care să ateste prezenţa poetului acolo, ci doar legende. În schimb, am descoperit locul în care cu certitudine a fost casa Veronicăi Micle. Această casă a fost demolată în anul 1974; avem poze ale acelei locuinţe, precum şi o schiţă. Am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ ai Consiliului Local Agapia şi ai mănăstirii în vederea refacerii Casei Veronica Micle. Locul identificat de noi este în preajma mormântului Veronicăi şi consider că ar fi un perimetru evocator format de Pădurea de argint, Casa Muzeu «Veronica Micle» şi mormântul acesteia”, a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Neamţ.

Sa nu uitam ca mare parte din biografia lui Mihai Eminescu s-a realizat TOCMAI pe baza marturiilor ramase de la Augustin Z.N.Pop. Marturii care, iata, au fost valabile in alte situatii, nu si in cazul de la Varatec. Apoi, profesionalismul Doamnei Busulenga – un eminoscolog de calibru – trebuie tratat ca atare. Se stie ca si-a dedicat viata lui Eminescu si ca a tratat cu maxima seriozitate tot ce a avut legatura cu viata si opera poetului. Deci lejeritatea cu care sunt luate in discutie aceste doua marturii nu sunt un semn bun, decat daca se doreste evitarea cu gratie a adevaratei probleme. Apoi, a oferi pe mai departe o atentie „cavalereasca” Veronicai Micle pare o actiune fortata, o deturnare a atentiei si o sfidare a celor care au dreptul sa primeasca un raspuns clar. Se stie ca Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga) a suferit tocmai din cauza ca Veronica Micle (care a sfarsit, se pare, punandu-si capat zilelor, un gest de neiertat in ortodoxie) se bucura de o atentie exagerata, chiar si mormantul fiindu-i asezat in chiar curtea uneia dintre biserici.

Iata o marturie ramasa de la Maica Benedicta, care nu mai are nevoie de nicio lamurire suplimentara:

„Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu. Pe de altă parte, fireşte, era şi Veronica pe aici, pe undeva. Deci, Creangă şi Eminescu, prezenţe… Cred că mai cu seamă atunci când Eminescu era la Neamţ – că el a fost o vreme bolnav, acolo, la bolniţă la Neamţ. A fost la mănăstirea Neamţ, după ’83, bineînţeles. Şi Creangă era cel care îl vizita, îl aducea. Aceea era!”.

(Cristian Curte – „Maica Benedicta Dumitrescu Bușulenga despre „aroma” Văratecului”. În „Lumea Monahilor”, anul II, nr. 11 (17), noiembrie 2008)

Sustin in continuare Campania Casa de la Varatec, insa cred cu tarie ca este nevoie sa se vorbeasca deschis despre acest lucru, adica Mitropolia, Manastirea Varatec, sa isi expuna clar punctul de vedere. Al meu, dupa discutia cu IPS Teofan, este ca maicile trebuie cu adevarat sa ramana in linistea manastirii, ca nu este nevoie de un muzeu la Varatec. Este insa necesara restaurarea si conservarea acelei case. Chiar si numai ca „chilie”…

Florentina Tonita, 21 mai 2011


Un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec

Cum a ajuns Eminescu file de poveste, iar Veronica Micle în muzeu la Văratec

La nici două luni după ce afirma că a fost la fața locului și a analizat starea casei în care Eminescu poposea la Văratec, promițând expertizarea construcției în vederea recuperării monumentului, directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Neamț, dl. Adrian Alui Gheorghe, revine cu declarații de-a dreptul stupefiante.

„Sunt tot felul de poveşti referitoare la prezenţa în acel loc a lui Eminescu. Printre declaraţii ar fi cea a lui Agustin Z.N.Pop şi a Zoei Dumitrescu-Buşulenga. Nu există documente care să ateste prezenţa poetului acolo, ci doar legende. În schimb, am descoperit locul în care cu certitudine a fost casa Veronicăi Micle. Această casă a fost demolată în anul 1974; avem poze ale acelei locuinţe, precum şi o schiţă. Am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ ai Consiliului Local Agapia şi ai mănăstirii în vederea refacerii Casei Veronica Micle. Locul identificat de noi este în preajma mormântului Veronicăi şi consider că ar fi un perimetru evocator format de «Pădurea de argint», Casa Muzeu «Veronica Micle» şi mormântul acesteia”, a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Neamţ.” Sursa: Realitateapress

Așa-zisele povești sau legende despre închirierea de către Mihai Eminescu a casei din spatele cimitirului monahiilor de la maica Asinefta Ermoghin, în anul 1874, se pare că nu l-au împiedicat pe actualul Patriarh, PF Daniel, să lanseze un apel național pentru restaurarea Casei Mihai Eminescu de la Mânăstirea Văratec în 2002, pe când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, după cum nu au oprit-o nici pe stareța Iosefina Giosanu să accepte renovarea casei, atâta timp cât la cancelaria mânăstirii urmau să sosească fonduri destinate acestei acțiuni.

Nefiresc este însă interesul subit al reprezentanților Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Neamț și Consiliului Judeţean Neamţ pentru reconstruirea unei case demolate  cu bună știință, în urmă cu aproape patru decenii, în care se știa că ar fi locuit Veronica Micle,  raportat la dezinteresul  fățiș pentru refacerea clădirii originale în care poposea Eminescu  la Văratec.

Ceea ce omite să ia în calcul dl. Adrian Alui Gheorghe, directorul Direcţiei pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al judeţului Neamţ, în proiectarea „acelui perimetru evocator format de «Pădurea de argint», Casa Muzeu «Veronica Micle» şi mormântul acesteia”, pe care domnia sa dorește să-l recompună la Văratec, este însăși veriga de legătură dintre cele trei elemente, și anume Eminescu.

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Eminescu, Mânăstirea Văratec, Văratec

Zoe Dumitrescu-Bușulenga despre Văratec, prezența lui Eminescu în casa de lângă cimitir, vizitele lui Creangă și “pădurea de argint“

Maica Pelaghia Amilcar

Într-un interviu acordat cu câțiva ani înainte de trecerea sa la cele veşnice  d-lui Cristian Curte, redactorul şef al publicaţiei „Lumea Monahilor“, Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta mărturisea cum a aflat de la maica Pelaghia Amilcar, stareță a Mânăstirii Văratec între anii 1942-1946 și 1954-1973, despre prezența lui Eminescu și a lui Creangă la Văratec, precum și despre casa în care poposea Eminescu aici. Despre amănuntele pe care și le amintea maica Pelaghia referitor la cei doi, citiți în cele ce urmează.

„Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu. Pe de altă parte, fireşte, era şi Veronica pe aici, pe undeva. Deci, Creangă şi Eminescu, prezenţe… Cred că mai cu seamă atunci când Eminescu era la Neamţ – că el a fost o vreme bolnav, acolo, la bolniţă la Neamţ. A fost la mănăstirea Neamţ, după ’83, bineînţeles. Şi Creangă era cel care îl vizita, îl aducea. Pe de altă parte, pădurea pe lângă care aţi trecut, venind spre mănăstire, e pădurea de argint, numită ca atare după Călin: „De departe vezi albind, Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”. Aceea era!“

(Cristian Curte – „Maica Benedicta Dumitrescu Bușulenga despre „aroma” Văratecului”. În „Lumea Monahilor”, anul II, nr. 11 (17), noiembrie 2008)

Un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Mânăstirea Văratec, Văratec

Cum a aflat Zoe Dumitrescu-Bușulenga despre casa în care Eminescu a stat la Văratec și despre intenția Fundației Lucrețiu de a o restaura

„Venirea la Văratec a fost o întâmplare, să zicem. Dar nu este nimic întâmplător pe lume. Totul e făcut de sus. M-a invitat aici prietena mea Valerica Sadoveanu, în fiecare vară.

Din ce în ce mai mult m-am apropiat de Văratec, am cunoscut Văratecul, am cunoscut celelalte mănăstiri dimprejur, m-am împrietenit cu preoții, cu stareții, cu călugării. În 1985, când Valerica s-a prăpădit, am rămas în locul ei, fiindcă între timp măicuța, stăpână a acestei case, plecase în America împreună cu fratele ei, trimiși de Patriarhia Română, și Înalt Preasfințitul Pimen al Sucevei și Rădăuților, al treilea proprietar al casei, ne-a îngăduit aici. Au rămas aici măicuța bătrână și cea tânără și erau singure și neajutorate și eu m-am ocupat de ele materialmente. Ne-am apropiat sufletește foarte mult de ele, soțul meu și cu mine. După ce a murit soțul meu, vin cu sora mea și de atunci stăm aici cel puțin 9 luni pe an, din aprilie până-n noiembrie.

Abia pe urmă am aflat că Eminescu a stat, la Văratec, în casa aceea de lângă cimitir. Acum am auzit ce intenționează să facă cei de la Fundația Lucrețiu: să restaureze casa. Sunt niște copii extrem de entuziaști și nu se opresc la nici un obstacol. Au fost unii, chiar din județul Neamț, care au vrut să pună obstacole: că nu-i adevarat, că n-a stat acolo Eminescu, că el a stat cu Veronica Micle, ca si cum, la vremea aceea, Eminescu – care era atât de decent, atât de discret în legătura aceasta, era un om de-o cuviință extraordinară – ar fi stat cu ea în casa maicilor acum 100 de ani. Lucrul acesta este imposibil. Nouă ne-a povestit stareța, Maica Pelaghia, care avea 102 ani când am cunoscut-o eu. Cu Valerica am fost la ea, și avea o memorie extraordinară. Își aducea aminte cum ieșeau și se duceau la plimbare, dimineața, Eminescu cu Creangă. Creangă a venit și el aici, la Văratec, pentru că, la un moment dat, avea impresia că Eminescu ar fi tratat mai bine aici, la bolniță, la Mănăstirea Neamț, decât la spitalele celelalte, și-l adusese aici. De altfel, l-a dus pe Eminescu la împărtășit, la spovedit. Există în acest sens o consemnare a unui preot. Cei de la fundație sunt gata să înceapă construcția. Au deschis și conturi, dar numai două persoane au contribuit până acum. Oamenii nu prea știu despre toate astea“.

(Fragment din „Gânduri către tineri – Reflecții despre tradiție și model“ de Zoe Dumitrescu Buşulenga, „Opera încoronată – Zoe Dumitrescu Buşulenga“, Artur Silvestri, Ed. Carpathia Press, 2005)

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Văratec

De astăzi, Bartolomeu Anania recită „Imn Eminescului“ în exclusivitate pentru Cenaclul Îngerilor

„Timp de douăzeci şi doi de ani, Văratecul a fost adevăratul meu domiciliu şi principalul atelier de lucru intelectual […]

Aici, la Văratec, aveam la îndemână o biserică în care să slujesc alături de călugării duhovnici ai celor peste 500 de monahii, clopotele care îmi alintau văzduhul auzului, o pensie mulţumitoare (cea de la patriarhie combinată cu cea de la Fondul Literar), o călugăriţă care-mi făcea tot menajul, adică aprovizionare cu alimente, gătit, spălat, curăţenie (rămasă în serviciul meu până azi, când scriu aceste memorii în reşedinţa mea din mânăstirea Nicula), un câine de pază, ciobănesc, în lanţul de lângă coteţ, un drum de ţară, cel de sub pădure, pentru plimbarea zilnică şi… un cenaclu literar.

Casa episcopului Partenie Ciopron, în care Bartolomeu Anania a petrecut mai bine de două decenii din viaţă (Mânăstirea Văratec)

Drumul de sub pădure, pe care Bartolomeu Anania obişnuia să-şi facă plimbarea zilnică (Mânăstirea Văratec)

La vreo două sute de metri de casa Ciopron se afla casa arătoasă a maicii Benedicta Braga, plecată de mult şi definitiv într’o mânăstire din Statele Unite, casă lăsată în grija maicii Eufrosina (Frusinica), ucenica ei, care însă locuia într’o bojdeucă din fundul curţii, împreună cu maică-sa, tot călugăriţă.

În această casă, printr’o cutumă devenită tradiţie, venea periodic să se odihnească doamna Valeria Sadoveanu, văduva scriitorului, singură sau împreună cu Profira Sadoveanu, fiica lui Mihail.

Casa maicii Benedicta Braga, unde veneau să se odihnească periodic Valeria Sadoveanu, Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Cornelia Pillat (Mânăstirea Văratec)

Venea periodic să o vadă prietena ei de o viaţă, Ştefana Velisar Teodoreanu (Lilly), văduva lui Ionel, care însă era găzduită, prin veche tradiţie, în casa unei călugăriţe din incinta mânăstirii. De la fereastra salonului meu o vedeam pe doamna Teodoreanu cum urca sprintenă, la cei peste 80 de ani ai săi, scara cu 144 de trepte (preţ de şapte etaje) care făcea legătura între mânăstire şi Casa Ciopron, sprijinindu-se cochet pe un baston subţire ca o trestie. Deschideam fereastra şi o salutam de bun-venit, ceea ce însemna că, fie la mine, fie la doamna Sadoveanu, vom avea o reuniune literară.

Tot periodic îşi făcea apariţia doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, de obicei împreună cu blândul Apostol, soţul ei. După moartea doamnei Sadoveanu a devenit, practic, moştenitoarea casei, ceea ce a făcut-o ca, spre sfârşitul vieţii, călugărindu-se, să-şi ia numele monahal de Benedicta.

Mai rar, dar întotdeauna cu delicateţea unui surâs, venea Cornelia Pillat, văduva lui Dinu.

Atelierul literar de la Văratec, unde Bartolomeu Anania a scris cele mai multe poezii din ciclul Anamneze, volumele de proză Rotonda plopilor aprinşi şi Amintirile peregrinului apter

De neuitat anii aceia de sihăstrie academică şi nobleţe intelectuală, când patru, cinci sau mai multe persoane ne întâlneam la o cafea şi ne constituiam într-un adevărat cenaclu intim, cu lecturi şi intervenţii critice, comentarii pe marginea unui eveniment cultural, sau cu seri muzicale. Acestea din urmă aveau loc în spaţiosul meu salon, unde îmi instalasem pickup-ul His Master’s Voice şi bogata mea colecţie de discuri cu muzică clasică. Doamna Zoe, pricepută în materie, era aceea care hotăra o seară Bach, o alta Beethoven sau Mozart sau Ceaikovski, audiţie urmată de o plimbare, sub lună, pe drumeagul dintre casa Ciopron şi casa Benedicta, când ne petreceam unii pe alţii, în timp ce doamna Buşulenga, proaspăt intrată în Academia Română, ne relata scene amuzante pe seama lui Nicolae Cajal […].

Drumeagul dintre casa Ciopron şi casa Benedicta (Mânăstirea Văratec)

Datorită faptului că de Văratec erau legaţi, într-un fel sau altul, numeroşi intelectuali ieşeni, în scurtă vreme i-am cunoscut şi am devenit unul din familia lor. Mă gândesc la profesorii Ciopraga, Lăudat, Husar, Leonte, Vacariu şi Moscovici, dar şi la Grigore Ilisei şi, ceva mai târziu, poeţii Lucian Vasiliu şi Mihai Ursachi […].

Cu profesorii amintiţi mai sus aveam şi reuniuni la schitul Cetăţuia, ca oaspeţi ai unui stareţ cu mare deschidere spre cultură. În faţa acestora şi a doamnei Buşulenga am citit, în premieră, Imn Eminescului, scris de curând, la Văratec, ca urmare a unei nopţi de insomnia […].

Toate aceste legături moldovene iradiau de la Văratec, din micul nostru cenaclu.

Văratecul mi-a fost şi cel mai fertil atelier de lucru literar, unde am scris cele mai multe poezii din ciclul Anamneze, volumele de proză Rotonda plopilor aprinşi şi Amintirile peregrinului apter, piesa de teatru Greul Pământului, precum şi cartea-album Cerurile Oltului.

(fragment din volumul Memorii, Valeriu Anania, Ed. Polirom, Iaşi, 2008)

Viață veșnică sufletului Înalt Învățătorului întru Iubire și Credință, Bartolomeu Valeriu Anania!

Scrie un comentariu

Din categoria Casa Eminescu Văratec, Văratec